Duete fotografice
Expoziţia de fotografie de la Casa de Cultură ,,Mihai Ursachi”, galeria de artă Labirint, vernisată marţi, 19 Iulie şi intitulată Duouri, dualisme şi alte îndoieli este semnată de Bogdan T. Toma, tânăr fotograf ieșean și membru al Clubului Fotografilor întemeiat de Dan Mititelu.
Această expoziţie, care într-un mod voit nu şochează, este un prim pas făcut într-o carieră ,,cu risc maxim de periculozitate” pentru că lucrează cu elemente reziduale - riscul fotografiei ca artă vizuală. Așadar e o expunere de imagini pe simeză care anunţă puţin câte puţin un fotograf pasionat, profesionist, lucru vizibil prin intuita căutare bolnăvicioasă a celei mai bune variante dintre fotografiile de la un shooting; puțini știu cât e de greu să alegi frame-ul cel mai expresiv din acel film fragmentar executat de fotograf.
Titlul este unul bine ales, și ilustrează plastic tema celor patruzeci și patru de fotografii din galeria "Labirint", întrucât nici una din ele nu are doar un protagonist, iar acolo unde îl are, partenerul e umbra - fie ea umană, a unui animal sau unui obiect. Umbră a cărei prezenţă, în cazul de faţă, este mult mai grăitoare decât întregul în sine, prin puterea sugestiei, efectul fiind cel de sinecdocă.
Duourile lui B. Toma nu sunt de factură filosofică, nu transmit profunzimi de spirit pentru că nici nu se doreşte asta, ci fac parte din cotidian sau, acolo unde e cazul, din realitatea rurală sau cea a naturii; sunt mai degrabă moraliste.
Alegerea de alburi şi negruri (se pare că autorul încearcă asiduu să-şi însuşească lecţia lui Ingres) în duet cu tonurile de culori este una bună, e un pariu, nu riscant, nu greu de obţinut şi totuşi unul nu întotdeauna de succes la toți autorii.
Pentru unele, e-adevărat că foarte puține, dintre ipostazele expuse autorul a recurs la o oarecare regie, lucru surprinzător pentru mine (ori de câte ori aflu asta, cu întristare) pentru că din punctul meu de vedere fotografia artistică trebuie să înglobeze 100% conţinutul unui instantaneu, deci nici măcar 5-10% regie, ca în cazul de faţă. Ar trebui ca pe viitor Bogdan Toma să aştepte doar venirea hazardului la picioarele sale, un hazard care să fie domesticit printr-o aşteptare asiduă, cu dinţii încleştaţi și mintea relaxată.
Bogdan T. Toma aproape că are un cult pentru intimitatea parţială: chipurile nu se văd în întregime, sunt ori rupte, ori acoperite de alte corpuri, ori surprinse de undeva din spate abia ca o fâşie dintr-un semiprofil, astfel încât subiecţii pot fi cu greu identificaţi după fotografii, amintind de Blow-Up, filmul cult al lui Antonioni. Fotografia poate constitui o mărturie, dar una enigmatică, niciodată obiectivă.
Cu această primă expoziţie personală (autorul a mai participat la câteva colective) se certifică faptul că Bogdan T. Toma şi-a găsit vocaţia, lucru care în nici într-un caz nu-i va aduce liniștea.
Această expoziţie, care într-un mod voit nu şochează, este un prim pas făcut într-o carieră ,,cu risc maxim de periculozitate” pentru că lucrează cu elemente reziduale - riscul fotografiei ca artă vizuală. Așadar e o expunere de imagini pe simeză care anunţă puţin câte puţin un fotograf pasionat, profesionist, lucru vizibil prin intuita căutare bolnăvicioasă a celei mai bune variante dintre fotografiile de la un shooting; puțini știu cât e de greu să alegi frame-ul cel mai expresiv din acel film fragmentar executat de fotograf.
Titlul este unul bine ales, și ilustrează plastic tema celor patruzeci și patru de fotografii din galeria "Labirint", întrucât nici una din ele nu are doar un protagonist, iar acolo unde îl are, partenerul e umbra - fie ea umană, a unui animal sau unui obiect. Umbră a cărei prezenţă, în cazul de faţă, este mult mai grăitoare decât întregul în sine, prin puterea sugestiei, efectul fiind cel de sinecdocă.
Duourile lui B. Toma nu sunt de factură filosofică, nu transmit profunzimi de spirit pentru că nici nu se doreşte asta, ci fac parte din cotidian sau, acolo unde e cazul, din realitatea rurală sau cea a naturii; sunt mai degrabă moraliste.
Alegerea de alburi şi negruri (se pare că autorul încearcă asiduu să-şi însuşească lecţia lui Ingres) în duet cu tonurile de culori este una bună, e un pariu, nu riscant, nu greu de obţinut şi totuşi unul nu întotdeauna de succes la toți autorii.
Pentru unele, e-adevărat că foarte puține, dintre ipostazele expuse autorul a recurs la o oarecare regie, lucru surprinzător pentru mine (ori de câte ori aflu asta, cu întristare) pentru că din punctul meu de vedere fotografia artistică trebuie să înglobeze 100% conţinutul unui instantaneu, deci nici măcar 5-10% regie, ca în cazul de faţă. Ar trebui ca pe viitor Bogdan Toma să aştepte doar venirea hazardului la picioarele sale, un hazard care să fie domesticit printr-o aşteptare asiduă, cu dinţii încleştaţi și mintea relaxată.
Bogdan T. Toma aproape că are un cult pentru intimitatea parţială: chipurile nu se văd în întregime, sunt ori rupte, ori acoperite de alte corpuri, ori surprinse de undeva din spate abia ca o fâşie dintr-un semiprofil, astfel încât subiecţii pot fi cu greu identificaţi după fotografii, amintind de Blow-Up, filmul cult al lui Antonioni. Fotografia poate constitui o mărturie, dar una enigmatică, niciodată obiectivă.
Cu această primă expoziţie personală (autorul a mai participat la câteva colective) se certifică faptul că Bogdan T. Toma şi-a găsit vocaţia, lucru care în nici într-un caz nu-i va aduce liniștea.
Cătălin Mihai Ştefan
(Fotografie © Cătălin Chiriloi)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu