...

“Din momentul în care arta încetează să mai fie hrana care-i asigura supraviețuirea sufletului, artistul își poate exterioriza talentul în tot felul de experimentări cu noi formule, în capricii și fantezii nesfârșite și în orice alte derivate ale șarlataniei intelectuale. Oamenii nu-și mai caută nici consolarea și nici exaltarea în artă. Însă cei rafinați, cei bogați, cei leneși, cei care distilează chintesența caută noul, neobișnuitul, originalul, extravagantul, scandalosul. Iar eu, de la cubism încoace, i-am satisfăcut pe acești domni și acești critici cu toată varietatea de capricii care mi-au trecut prin cap și cu cât ei le-au înțeles mai puțin, cu atât mai mult le-au admirat. Amuzându-mă de toate aceste jocuri, de toate aceste nonsensuri, de toate aceste ghicitori și arabescuri, am devenit vestit destul de repede. Iar celebritatea înseamnă pentru un pictor creșterea vânzărilor, bani, bunăstare.Astăzi, precum știți, sunt faimos și foarte bogat. Însă, atunci când sunt singur, doar eu cu mine însumi, nu am tupeul să mă consider artist în marele și anticul sens al cuvântului. Au existat mari pictori precum Giotto, Tițian, Rembrandt și Goya. Eu sunt doar un om de divertisment care și-a înțeles timpul în care trăiește. Aceasta este o confesiune amară de-a mea, mult mai dureroasă decât ar putea să pară, dar are meritul de a fi sinceră.”

                                                                                                                                          Pablo Picasso, 12 ian 1964