Dintr-o cărțulie de istorie a religiilor, pescuiesc următoarele cuvinte, atribuite lui Zoroastru/Zarathustra : “Bărbatul înțelept trebuie să găsească poteca de mijloc dintre strădanie și destin și să nu se mulțumească doar cu una din acestea. Căci soarta și strădania sunt ca doi baloți ai bagajului călătorului de pe spinarea măgarului: dacă unul este mai greu, iar celălat mai ușor, încărcătura va cădea la pământ...dacă insă cei doi baloți sunt egali, călătorul nu are de ce să se neliniștească.”
Cuvinte care, era să zic, mă pun pe gânduri; pe gânduri eram de mult pus, dar ce să-i fac, nu pot scăpa de clișeele verbale nici în scris. Cuvinte care, cum voiam să spun, îmi atrag atenția mai mult decât ce citisem până atunci; probabil pentru că simt că rezonez mai mult cu ideea ce răzbate din ele decât cu altele, mai direct sau mai puțin direct deductibile, din alte pagini ale cărții. Așa că îi mulțumesc lu’ nenea Zarathustra și adorm cu mulțumirea că am citit totuși ceva memorabil pe ziua de... ieri.
„Ceva” care se adaugă la alte (câte? ) cuvinte sau idei - memorabile - mai toate citite și uitate la următorul contact mai intens cu noroiul cotidian al zilelor de “mâine” ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu