joi, 23 decembrie 2010

Lanțul coliviilor



 


 In sanul de maica stateai si radeai,
O ce colivie frumoasa aveai!
Si deodata, plangand intr-o seara,
Te-ai trezit pe pamant ca-ntr-o gara.
Ca si cum ai fi fost dat afara din rai.

Copil doar o clipa, stingher si mirat,
La scoala te-au dus intr-un vechi internat.
Si cum visele stand intre ziduri
Incepusera sa capete riduri
Ai spart geamul si-n zari fara nume ai plecat.

R. Ce te zbati tu fratioare
Gandul e departe tare
Si pe colivia mica
Sade colivia mare
Nu e chip de evadare.

Abia ai trecut din copil in barbat
Si iata-te tuns cu chipiu de soldat
Te-a vanat colivia cazarma
Sa te-nsoare cu patul de arma
Dar c-un pic de noroc si de-aici ai scapat.

Si iata iubirea desculta prin ploi
Te cheama razand sa privesti inapoi.
Nici nu stii in ce lunga robie
O pornesti cand usor te imbie
Sa treci pragul acum coliviei in doi.

Visand sa fii liber o singura zi,
De-acum ai albit tot schimband colivii
Si din viata aceasta intr-o seara
Te trezesti dat pe usa afara
Ca un inger bolnav parasit de cei vii.

  Dar Domnu' vazandu-te a nimanui
Coboara voios vrand cu el sa ramai
Si pe drum iti vorbeste in soapta
Ce duminici frumoase v-asteapta
Sus in cer unde sunt coliviile lui.

2 comentarii:

  1. M ai terminat cu pozele astea! Sunt...Fratii Karamazov pentru mine:)

    RăspundețiȘtergere
  2. Mersi...you're too kind. Dar sa păstram proporțiile totuși :) ; nu te lăsa dusă de val(ul subiectivității). Plus că Dostoievski-ul fotografiei a fost Henri Cartier-Bresson... ;)

    RăspundețiȘtergere