D-ale carnavalului...

( Mici fragmente din realitatea nemediată )

Trecând deunăzi pe lângă Teatrul (de-acum în perenă renovare) Național mă opresc ca orice trecător avid de cultură să mai văd afișele pieselor și programul. La câțiva pași, doi muncitori ai instituției mai sus amintite, care au ceva de lucru la afișele mari de pe gard, sunt apostrofați de o doamnă. Doamna, indignată (deduc din voce și gesturi):  Nu se poate, ce fel de reclamă e asta, așa se face marketing în vremurile noastre; cu cearșafurile astea întinse pe garduri prin oraș...mai mare rușinea... și alte câteva cuvinte din aceeași arie retorică. Afișele cu piesele de teatru, ce-i drept, dacă nu sunt, aduc foarte mult cu obiectele lenjerifere invocate de femeie. Muncitorii, calmi și stăpâni pe sine, dau răspunsul corect, cel puțin din punctul lor de vedere – Vorbiți cu directorul doamnă, asta nu e treaba noastră... Eu îmi notez pe mobil (unde altundeva) “Biedermann și incendiatorii”, 04.12.2010, ora 19.00, sala Teatru la cub și mă duc într-ale mele, că-ntr-ale cui aș vrea nu prea se poate. Și acum, că îmi amintii, mă-ntreb: s-o fi dus doamna (indignată) la domnul (director)...

PS:

Toamna a venit, piesa s-a sfârșit
Ieși din scenă acum paiață
Teatrul este gol, viața e un rol
Fir-ar mama ei… de viață !