"You may say I'm a dreamer, but I'm not the only one..."

“ În engleză, termenul “iubire” provine din rădăcina sanscrită lobha sau leubh, care înseamnă “lăcomie”. Există cu siguranță o cauză ascunsă pentru care se întretaie astfel aceste două cuvinte. 

Iubirea nu este ceea ce înțelegem în general prin acest cuvânt.
În prezent, ceea ce noi numim iubire nu este decât o legătură exterioară, un sentiment care nu poate exista de sine stătător; iubirea noastră este condiționată de prezența celuilalt.  
Însă iubirea nu este un fenomen care să poată fi condiționat. O putem avea doar când ținem palmele deschise, niciodată în pumnii strânși. 

Iubirea obișnuită este doar o mascaradă; iubirea reală este un fenomen cu totul și cu totul diferit. 
Iubirea cunoscută de majoritatea oamenilor este o cerință neîncetată, în timp ce iubirea adevărată este împărtășire pură – aceasta necunoscând altceva decât bucuria de a dărui.

Iubirea obișnuită nu știe decât să pretindă.
Iubirea reală nu are nici un fel de pretenții sau cerințe – ea pur și simplu există.

Iubirea ordinară este febrilă, îmbolnăvitoare, siropoasă – doar un simplu joc al sentimentelor.

Iubirea adevărată este hrana sufletului, nu a egoului.  

Ființa umană ar trebui să trăiască în slujba iubirii adevărate; însă nu trebuie să facă asta ca pe o obligație și nici să păstreze în minte că celălalt este dator să-i primească, să-i accepte iubirea.

Iubirea nu cunoaște ce este obligația și nu obligă pe nimeni la nimic. Dimpotrivă, când cineva îți primește iubirea, tu ar trebui să te simți recunoscător față de el.

Când îi spui cuiva “te iubesc”, ai reflectat vreodată ce înțelegi prin această expresie? Sau sunt doar niște cuvinte auzite, citite, văzute la alții sau prin filme? Sau sunt doar niște cuvinte rezultate în urma infatuării bilogice dintre cele două sexe ?
Infatuarea bologică nu este cu mult mai presus de senzația de foame.  

Iubirea nu așteaptă niciodată recunoștință și nici mulțumiri; dacă se întâmplă ca din partea celuilalt acestea să vină, atunci iubirea va fi mereu surprinsă, plăcut, deoarece ea nu aștepta nimic, absolut nimic. 

Iubirea reală nu poate cunoaște frustrarea pentru că, în primul rând, nu are nici un fel de așteptări.

Iar iubirea ireală nu va cunoaste niciodată împlinirea, satisfacția, bucuria autentică, deoarece este atât de înrădăcinată în așteptări, din partea celuilalt, încât nu va fi niciodată mulțumită de nimic, oricâte ar avea. De aceea, iubirea ireală nu va da naștere decât frustrărilor, în timp ce iubirea adevărată nu poate duce decât la împlinire. 

Iubirea falsă este întotdeauna interesată de ceva: cea adevărată nu poate avea absolut nici un interes. 

Când iubești într-adevăr pe cineva vei acorda atenție doar nevoilor sale reale și nu vei arăta nici un interes față de fanteziile copilărești sau stupide, nu vei încerca să-l ajuți să-și ducă la îndeplinire cine știe ce dorințe fictive.
Și nu vei da curs nici unei acțiuni care să-i dăuneze.

Nu vei căuta să-i satisfaci egoul, deși egoul său îți va cere asta; iubirea adevărată este non-atașament. O persoană atașată se va comporta exact invers, și astfel își va otrăvi partenerul. O ființă care iubește va vedea imediat că așa ceva este inutil și chiar periculos, va realiza că respectiva dorință este doar una egotică și nu îi va da curs. 

Iubirea reală este cea mai completă experiență pe care o putem avea în viață, iar aceia care trăiesc fără să cunoască energia ei nu vor trăi cu adevărat; ei doar se vor învârti la circumferință și nu vor cunoaște nimic din profunzimea centrului vieții. 

Pot foarte ușor să renunț la cuvântul “Dumnezeu” dar nu voi putea renunța niciodată la cuvântul “iubire”. Cei care gândesc și filosofează în jurul ideii de Dumnezeu neglijând iubirea, pot să n-o cunoască niciodată, și de fapt astfel nu vor cunoaște nimic nici despre Dumnezeu."