marți, 28 iunie 2011

Despre o carte sau imbecilizarea prin televiziune și post gândirea



(Prodigios în inventarea unor sintagme plastice, Giovanni Sartori pune în Homo videns toată luciditatea analitică și tot talentul polemic pentru a trage semnalul de alarmă: )
  
            Omul crescut în fața televizorului, dominat de video-cultură, riscă să rămână un video-copil incapabil de raționamente, prizonier al „post-gândirii“, incult până la aberație. Cu alte cuvinte, riscă să devină o nouă specie, diferită de homo sapiens.
Întreaga linie de evoluție a gândirii abstracte, baza oricărei cunoașteri reale, pare compromisă de invazia imaginilor.
Mai mult, însăși democrația e pusă în pericol de distrugerea sistematică a spiritului critic, „opera“ unei televiziuni al cărei unic și tiranic scop e audiența și al cărei efect imediat e dezinformarea, în spatele iluziei că televiziunea ne face să participăm direct la viața politică, apare riscul că nu mai putem nici cunoaște, nici stăpâni lumea în care traim.
 Scurtă prezentare la: Giovanni Sartori, Homo Videns (Imbecilizarea prin televiziune și post gândirea)

PS:
Află că-n acest pervers univers, divers
Tre să te informezi corect și să-nveți din mers.
Ține minte că mintea conduce pumnul, nu invers.
Realizezi că viața dă palme celui ce doarme,
Ignorant și incult, rămas fără arme.
Instig la cultură, nu doar să duci sticla la gură,
Încerci să fii corect, competiția e dură.
Învățați copiii și reînvățați părinții să gândească
Nici un motiv de stres n-ai, dar în minte alarma sună
Și sună că încet, încet întrebările se-adună.
Crede și nu cerceta e o mare minciună,
Am pierdut secole întregi încercând să luăm luna în mână.

Mesajul e clar și nu se-ndreaptă către Marte,
De dragu’ diversității,
Citește-o carte!
Dacă vrei să faci lumină când e pentru tine noapte,
Educă-te singur,
Frate, citește-o carte!

marți, 21 iunie 2011

Friend[(s)hip]



  (mici fragmente din realitatea nemediată)

    Copiii, înainte de a fi (în principiu în mod pripit) considerați inocenți, sunt în primul rând sinceri. Asta pentru că ei, înainte de a intra în contact crunt cu regulile și legile moralei sociale, sunt în primul rând genetic programați să fie egoiști; altfel, n-ar fi putut supraviețui frumoasa specie numită de noi homo sapiens (unii zic că doi de sapiens).
   Azi, doi copii mi-au dat, în sinceritatea lor inofensivă, o lecție despre cum trăiesc imensa majoritate a oamenilor o relație de prietenie. Cei doi, pe la 4-5 ani, fiind în parc la joacă, au o discuție referitoare la un autobuz de plastic. Pe un ton de vorbitor motivațional la o conferință despre dezvoltare personală, primul, al cărui nume nu l-am aflat, îi spune celui de-al doilea, accentuând substantivele și mai ales numele:
   - Tudor, dar eram prieteni odată.
   - ... (numitul Tudor nu zice nimic, vădit încurcat)
   - Tudor, dacă tu nu-mi dai aia noi nu mai suntem prieteni.
   - Dar o vreau eu...
   - Dar și eu vreau !
   Deznodământul este, evident, că Tudor cedează în fața argumentului “prieteniei” atât de abil invocat de amicul cu un posibil viitor de avocat și îi dă autobuzul de jucarie ce făcea obiectul disputei.
   Așadar cam la asta se rezumă prietenia în ochii nepoluați și sinceri ai celor mici; un troc. Îmi dai mie îți dau ție. Un schimb pe schimb, o afacere, o unire conjuncturala pentru un mai bine -și- comun, dar în primul rând propriu. Interes. Egoism. Politică; nu politică precum cea ce o vedem zi de zi la teveu, ci în înțelesul primordial al cuvântului, de la polisul grecesc citire. Biologie pură. Instinct. Adn.
   Și asta n-ar fi rău. Dar de cele mai multe ori, când egourile micilor ființe - prea răsfățate de bunicii fără preocupări mai intense decât varicele și activitățile vecinului de la trei - ajung la maturitate, nu are loc transformarea trocului în prietenie; prietenie după litera cărții, legii, principiului vreau să zic. Atunci, oameni în toată firea fiind, dispare doar sinceritatea; toate celelate rămân. Și uneori se schimbă și obiectivul prieteniei. Nu se mai caută în mod iminent câștiguri materiale, ci mai degrabă sentimentale; un confort mental, o stare psihică de siguranță, o imperioasă nevoie de contact uman, pe scurt o amăgire a apropierii.
   Iar noi ne amăgim; vorbim, ieșim, ne tutuim, ne pupăm, ne iubim, interacționăm, add-uim. Așa că închei cu ceea ce scria bunicul Platon, care, în cuvinte mult mai puține decât mine, spune poate mai mult - chestiune de geniu, ce să-i faci - : Prietenul nu iubește prietenul, ci obiectivul prieteniei.
   PS:
   "Nu cunoaștem decât ceea ce îmblânzim. Iar oamenii nu mai au timp să cunoască nimic. Cumpără lucruri gata făcute de la negustori. Și cum nu există negustori de prieteni, oamenii nu mai au prieteni." (Antoine de Saint Exupery)

luni, 20 iunie 2011

Odata



Odată am ucis o vrabie.
La fel ca-n cîntec.
Dar nu cu praștia, ci cu un dop de la o sticlă de vin spumant; l-am aruncat și am nimerit.
Eram mic; copil adică. Nu știu dacă e o scuză. 
Azi mi-am amintit, printre altele, și de asta.
 (minim jurnal de idei și întâmplări preconcepute)

vineri, 17 iunie 2011

miercuri, 15 iunie 2011

Retrospectiva Aurel Mihailopol

Vineri, 17 iunie

Ora 18:00
Deschiderea expozițiilor de fotografie:
“Capriciu la plecarea fratelui iubit”, Galeria de Artă “La Gard”
“Luminile rampei”, Galeria de Artă “Labirint”
Locaţie: Casa de Cultură “Mihai Ursachi”

Ora 19:00
Serată fotografică onorată de actriţa Rodica Mandache şi regizoarea Diana Mihailopol
Locaţie: Sala Diotima, Casa de Cultură “Mihai Ursachi”

Sâmbătă, 18 iunie

Ora 18:00
Deschiderea expoziţiei de fotografie “Ţara laptelui şi a mierei”, semnată Aurel Mihailopol
Proiecţie film: “Nota 10 pentru pâine şi salutări de la mama” – film biografic, regizat de Diana Mihailopol
Proiecţie de fotografii realizate de Aurel Mihailopol.
Locaţie: Librăria Cărtureşti, Iulius Mall
Ora: 21:00
Proiecţie film: “Nota 10 pentru pâine şi salutări de la mama” – film biografic, regizat de Diana Mihailopol
Proiecţie de fotografii realizate de Aurel Mihailopol.
Locaţie: Parcul Copou

marți, 14 iunie 2011

...





"Eu mut o zi alba,
El muta o zi neagra.
Eu inaintez un vis,
El mi-l ia la razboi.
El imi ataca plamanii,
Eu ma gandesc un an la spital,
Fac o combinatie stralucita
Si-i castig o zi neagra.
El muta o nenorocire
Si ma ameninta cu cancerul
(Care merge deocamdata in forma de cruce)
Dar eu ii pun in fata o carte
Si-l silesc sa se retraga.
Ii mai castig cateva piese,
Dar,uite,jumatate din viata mea
E scoasa pe margine.
- O sa-ti dau sah si-ti pierzi optimismul,
Imi spune el.
- Nu-i nimic, glumesc eu,
Fac rocada sentimentelor.
In spatele meu sotia, copiii,
Soarele, luna si ceilalti chibiti
Tremura pentru orice miscare a mea.

Eu imi aprind o tigara
Si continui partida."

joi, 9 iunie 2011

...




Moare câte puţin cine se transformă în sclavul obişnuinţei,
urmând în fiecare zi aceleaşi traiectorii;
cine nu-şi schimbă existenţa;
cine nu riscă să construiască ceva nou;
cine nu vorbeşte cu oamenii pe care nu-i cunoaşte.

Moare câte puţin cine-şi face din televiziune un guru.

Moare câte puţin cine evită pasiunea,
cine preferă negrul pe alb şi punctele pe “i” în locul unui vârtej de emoţii,
acele emoţii care învaţă ochii să strălucească,
oftatul să surâdă şi care eliberează sentimentele inimii.

Moare câte puţin cine nu pleacă atunci când este nefericit în lucrul său;
cine nu riscă certul pentru incert pentru a-şi îndeplini un vis;
cine nu-şi permite măcar o dată în viaţă să nu asculte sfaturile “responsabile”.

Moare câte puţin cine nu călătoreşte;
cine nu citeşte;
cine nu ascultă muzică;
cine nu caută harul din el însuşi.

Moare câte puţin cine-şi distruge dragostea; 
cine nu se lasă ajutat.

Moare câte puţin cine-şi petrece zilele
plângându-şi de milă şi detestând ploaia care nu mai încetează.

Moare câte puţin cine abandonează un proiect înainte de a-l fi început;
cine nu întreabă de frică să nu se facă de râs
şi cine nu răspunde chiar dacă cunoaşte întrebarea.

Evităm moartea câte puţin,
amintindu-ne întotdeauna că “a fi viu” 
cere un efort mult mai mare decât simplul fapt de a respira.

Dacă va fi să te înfierbânţi, înfierbântă-te la soare.
Dacă va fi să înşeli, înşeală-ţi stomacul.
Dacă va fi să plângi, plânge de bucurie.
Dacă va fi să minţi, minte în privinţa vârstei tale.
Dacă va fi să furi, fură o sărutare.
Dacă va fi să pierzi, pierde-ţi frica.
Dacă va fi să simţi foame, simte foame de iubire.
Dacă va fi să doreşti să fii fericit, doreşte-ţi în fiecare zi…

                                                                                         Cine moare ?
                                                                                          Pablo Neruda

luni, 6 iunie 2011