luni, 31 ianuarie 2011

...





"Viitorul şi trecutul
Sunt a filei două feţe,
Vede-n capăt începutul
Cine ştie să le-nveţe;
Tot ce-a fost ori o să fie
În prezent le-avem pe toate,
Dar de-a lor zădărnicie
Te întreabă şi socoate.

Multe trec pe dinainte,
În auz ne sună multe,
Cine ţine toate minte
Şi ar sta să le asculte?...
Tu aşează-te deoparte,
Regăsindu-te pe tine,
Când cu zgomote deşarte
Vreme trece, vreme vine."

duminică, 30 ianuarie 2011

Calatori în Austria

Casa de Cultură “Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi
Clubul Fotografilor
Universitatea “Alexandru Ioan Cuza”
Biblioteca “Austria”
Centrul de Studii Europene
Galeria de Artă din Corpul I al Universităţii “Al. I. Cuza”
(Iaşi, b-dul Carol I , nr. 19).



Călători în Austria
Expoziție de fotografie
Nicușor Apostu, Sorin Aruștei, Alin Chelariu, Iulian Ciobănașu,
Ionel Dascălu, Cătălin Pârău, Ionuț Tabarcea
Vernisaj: vineri, 28 Ianuarie 2011, ora 19.00.
Perioadă: 28 ianuarie – 7 februarie 2011, între orele 8 şi 19.
Expoziţia este alcătuită din 22 de fotografii format 50 x 70 cm.

sâmbătă, 29 ianuarie 2011

...



 

Socrate, plimbându-se prin piața de mărfuri, în Atena :
- Doamne, de câte lucruri n-am nevoie...

vineri, 28 ianuarie 2011

Totul (la) super





   - Nu mai știu din care să mai cumpăr; nici unul nu mai are gust de unt…
   O doamnă în vârstă (vârsta a treia) i se plânge astfel domnișoarei ( nepoată? ) care o însosește și pare mai avizată într-ale cumpărăturilor. Doamna se află într-un  supermarket; supermarket care, printre altele, se laudă pe un poster enorm, atârnat de perete, că face parte dintr-un lanț cu peste zece mii (10.000) de magazine în întreaga Europă. Așa da globalizare.Am un impuls să-i spun să ia (ca mine) unt din ăla danez sau nemțesc; o fi el mai scump dar n-are gust de coajă de copac transpirat. Însă nu mai apuc, sau poate nu-s destul de convins să-i zic...
   În același market (la fel de super) mă pune - era să zic dracu – naiba să citesc eticheta unei prajituri “de casă”: emulgatori, arome identic naturale, coloranți, amelioratori,  conservanți, acidifiant, corectori de aciditate, stabilizator, E nu stiu cât, E nu știu cum, E nu știu când și E nu știu de ce. Într-o prăjitură. Toate !?.
   Am un gust de metal în gură. Cum s-a ajuns aici.  De ce trebuie să înghițim” așa ceva... Ceva e în neregulă cu noi. Nu pentru asta ne-a creat natura. Oare or să vină vremuri când vom fi uitat definitiv că obișnuiam să ne hranim, nu să ne otrăvim lent si sigur ? Suntem inconștienți. Ignoranți. Bolnavi.
   Normal și banal, mă duc cu gândul la negreasa, alba ca zăpada, chinezoaica, profiterolul, checurile sau cozonacii mamei de la craciunurile, paștele(le?), sau zilele de naștere ale copilăriei mele; erau bune...oare aveau e-uri? (Mama face cele mai bune prăjituri – câți din noi n-am spus sau auzit asta, și de câte ori. Într-adevăr, mama face cele mai bune prăjituri... a mea...a ta...a lui... întotdeauna mama.)
   Mă duc cu gândul,  și la madlena lui Proust – mă alătur și eu, conștient clișeic, șirului nesfârșit de oameni care au invocat-o de când scriitorul francez a inventat-o -, dar mă trezesc înapoi la raft, cu “prăjituraînplasticată în mână. Imi vine să înjur; mă uit pe lângă, văd și reclamele cu gospodinele rubiconde, pricepute și întotdeauna voioase care ne recomandă bunătăți care mai de care mai emulgate, ameliorate, acidifiate, corectate și stabilizate... și îmi vine să înjur și mai tare.
   Am un gust de metal în gură. Cum s-a ajuns aici.  De ce trebuie să înghițim” așa ceva... Ceva e în neregulă cu noi. Nu pentru asta ne-a creat natura. Oare or să vină vremuri când vom fi uitat definitiv că obișnuiam să ne hranim, nu să ne otrăvim lent si sigur ? Suntem inconștienți. Ignoranți. Bolnavi. 

PS literar: Proust plus Villon egal - dar unde sunt madlenele de altădată... 

luni, 24 ianuarie 2011

Umoruri





" - Mitică... şi mai cum?
- E destul atâta: Mitică.
 ...de vreme ce şi dumneata îl cunoşti tot aşa de bine ca şi mine. Fireşte că trebuie să-l cunoaştem: îl întâlnim atât de des - în prăvălii, pe stradă, pe jos, în tramvai, în tramcar, pe bicicletă, în vagon, în restaurant, la Gambrinus - în fine pretutindeni.
El nu e nici tânăr, nici bătrân, nici frumos, nici urât, nici prea-prea, nici foarte-foarte; e un băiat potrivit în toate; dar ceea ce-l distinge, ceea ce-l face să aibă un caracter marcat este spiritul lui original şi inventiv.
Mitică este omul care pentru fiecare ocaziune a vieţii găseşte un cuvânt de spirit la moment.
Mitică are o magazie, un arsenal, o comoară de vorbe, de întrebări, de răspunsuri, cari fac deliciile celor ce au fericirea să-l cunoască.
Mai cu seamă pe provinciali, îi epatează cu verva lui scânteietoare.
Exemple:

Când merge să se-mprumute cu bani:
- Unde ai plecat, Mitică?
- La vânătoare de lei.

- Birjar! slobod? întreabă amicul nostru.
- Da, conaşule!...
- Atunci, du-te-acasă.

Un prieten ghindoc se-ntinde să-şi ia pălăria dintr-un cuier prea nalt. Mitică îi strigă:
- Pune o coală de hârtie sub picioare!

Când n-are tutun, îţi cere "o ţigară... suvenir".

La restaurant:
- Iaurt ai? întreabă el.
- Este...
- Dă-mi vreo câţiva centimetri.

Când pleacă pe jos, te invită:
- Hai, că te iau în dreapta.

- Ai parale, Mitică?
- Nu umblu cu metal; mi-e frică de trăznet.

Te doare măseaua. Ce doctorie îţi recomandă Mitică?
- Rădăcină de cleşte.

Ai cerut o bere şi o laşi să-i treacă puţin spuma; Mitică zice:
- Bea-ţi berea, că se răceşte.

La Gambrinus:
Mitică, la plecare, către băiatul care a servit:
- Băiete, mi se pare că mi-a picat o băncuţă; vezi, dacă o găseşti mi-o dai înapoi deseară; dacă nu, ia-o tu bacşiş.

Ţi-ai cumpărat o blană nouă. Te întâlneşti cu Mitică. În loc de "s-o porţi sănătos!" îţi zice:
- Bravos! blană ai; acuma, junghi îţi mai trebuie!

Al dracului Mitică! "

sâmbătă, 22 ianuarie 2011

11


 

Îi mulțumesc domnului Paler, Octavian Paler, pentru următorul fragment pe care l-a scris și eu am avut norocul să-l citesc de curând :
"- Ce te surprinde cel mai mult la oameni?
Dumnezeu mi-a răspuns:
- Faptul că se plictisesc de copilărie, se grăbesc să crească... iar apoi tânjesc iar sa fie copii; că își pierd sănătatea pentru a face bani... iar apoi își pierd banii pentru a-și recăpăta sănătatea. Faptul că se gândesc cu teamă la viitor... și uita prezentul, iar astfel nu trăiesc nici prezentul nici viitorul; că trăiesc ca și cum nu ar muri niciodată și mor ca și cum nu ar fi trăit."

marți, 18 ianuarie 2011

Minuturi



 


"Cad grăbite pe aleea
Parcului cu flori albastre
Frunze moarte, vorba ceea,
Ca iluziile noastre.

Prin lumina estompată
De mătasa unui nor,
Visătoare trece-o fată
C-un plutonier-major.

Rumen de timiditate
El se uită-n jos posac.
Ea striveşte foi uscate
Sub pantofii mici de lac.

Şi-ntr-o fină discordanţă
Cu priveliştea sonoră,
Merg aşa, cam la distanţă,
El major şi ea... minoră."

duminică, 16 ianuarie 2011

Neinspirație



 


Vreau sa scriu ceva. Ceva frumos despre prezențele feminine din viețile noastre. De ce anume, nu prea știu. Sau știu dar nu vreau să recunosc. Mă pun în fața foii albe simulate impecabil de monitorul de 17 inch și dau să încep. Dar ceva nu merge. Și îmi aduc fericit aminte, că a făcut-o Dan, mai bine, aici. Și răsuflu ușurat. Asta până data viitoare, când va trebui s-o duc eu la capăt. Așadar, aici.

joi, 13 ianuarie 2011

"II"





Eu.
Ea.
Eu si ea.
Ea si eu.
Eu, cu ea.
Ea, fără mine.
Eu, fără ea.
Ea, cu mine.
Eu fără mine.
Ea fără ea.
Noi.
Ea fără ea. 
Eu fără mine.
Ea, cu mine.
Eu, fără ea.
Ea, fără mine.
Eu, cu ea.
Ea și eu.
Eu și ea.
Ea. 
Eu. 


miercuri, 12 ianuarie 2011

Integrame



 


( Mici fragmente din realitatea nemediată )

Aștept. Ceva. Undeva; într-un loc public prin oraș carevasăzică.
De mine se apropie un domn. Bine (domnul adică). De mâna lui, un copil.
Când ajunge prin dreptul meu, o persoană de sex feminin și etnie r(r)omă se dă la el. Că să-ți ghicesc, că ce copil frumos aveți, că dă-mi un ban. Dintr-astea. Toate, bineînțeles, într-o limbă română care lasă de dorit.
El nu stă mult pe gânduri:
- Du-te mă de-aicea, nu vezi că ești anagramată?
Înfustata doamnă, descumpănită (de cuvântul ce i se pare o înjurătură dubioasă probabil), se lasă păgubașă.
Încrezutul domn își grăbește copilul, satisfăcut că i-a zis-o... țigăncii împuțite era să scriu, amintindu-mi de zisa de acum câțiva ani a domnului președinte (al tuturor românilor).
Și eu, rămas așteptând, mă-ntreb, din lipsă de altceva mai bun de făcut, ce e mai rău... un agramat - precum doamna de etnie rromă - care nu știe, n-a știut (și nu e interesat de) ce e ăla un agramat, sau un agramat -precum domnul bine - care crede și e convins că un agramat e aceeași treabă cu un (sic) anagramat ?

vineri, 7 ianuarie 2011

Me, myself, I and my shadow




Tentativă ratată de notă de jurnal codată.
Îmi arunc ochii peste calendar (îi iau înapoi însă, căci mai am nevoie de ei) și realizez că am ajuns la a șaptea zi. A anului. 2010 e deja în istorie... și din ce mai puțin în memorie. Și realizez că, de când a început anu asta, n-am făcut nici o fotografie; nici măcar prea multe poze. În schimb am trăit. Intens. Astea două elemente mă nedumiresc...și se naște o întrebare, sau poate o concluzie...

joi, 6 ianuarie 2011

...





Paul Klee : 
"Arta devine cu atât mai abstractă, cu cât lumea devine mai ticăloasă".

marți, 4 ianuarie 2011

Decembre, cu patru zile întârziere



Și mână fotoliul spre sobă
La foc să ascult vijelia
Sau zilele mele totuna
Aș vrea... să le-nvăț simfonia.

luni, 3 ianuarie 2011

Poftim cultură



 


( Mici fragmente din realitatea nemediată )

Eu, la volan. El, în dreapta.
Autostopist. Are un chip de om blajin... sau de obsedat; de ins respins de câteva ori la examenul de la teologie sau de semidoct cu o părere foarte bună despre propria persoană. Barba lui mă nehotărăște.
Eu, fără chef de vorbă; el, cu.
La radio, Radio Cultural. Una din cele două-trei variante tolerabile auricular pe care le am când conduc.
E oră fixă, așa că o tanti prezintă știrile culturale și, culmea, se vorbește despre cultură.
Pe cale de consecință logică, din dreapta mea, posibilul teolog aspirant mă lovește voinicește cu întrebarea:
- Auzi, cultură…la ce a folosit vreodată și cultura asta ?
Pentru o perioadă nedefinită de timp, creierul meu și-a luat o pauză. Omul a vorbit cu convingere; o convingere cimentată muncitorește în propria-i conștiință. Din fericire, pauza fu suficient de lungă încât să nu mai trebuiască să-i răspund; ajunsesem prin locurile lui de baștină.
Răsuflu ușurat, demarez și dau volumul mai tare.
Din boxe se aud, acum doar pentru mine, Scorpions. Vântul asta al schimbării... parcă nu bate destul de tare...

sâmbătă, 1 ianuarie 2011

Dihotomie





( Mici fragmente din realitatea nemediată )

N-am înțeles niciodată expresia "a da calul la apă". Taică-miu o folosea des; cam de câte ori îl trecea și era cu companie. Sensul ei natural, concret, mecanic imi scăpa însă. De fapt, după ce-am absolvit diverse instituții de învățământ inferior și superior,  încă îmi scapă. Iar domnul din oglinda mea retrovizoare, și mai ales martorul lui sur, mi-au complicat și mai mult procesul cognitiv.
PS:
Dex online: a da calu’ la apa expr. (argou) - a urina.