...

Carul mic

Nu răstoarnă nimic.

...

"Sufletul e ceva în noi

Care nu poate exista în afară.

De câte ori nu mi s-a întâmplat

Să descopăr

Suflete goale în iarbă trăgând să moară.

Le luam cu grijă în palmă,

Dar niciodată

Nu găseam destul de repede pe cineva

Să le primească în sine,

Simţeam căuşul palmei gol

Şi-un abur, neatins de frunze, trecea

Bănuitor prin trupul meu.

Sufletul se-adăposteşte în noi

De Dumnezeu?"

Expoziție

Expoziţie de Fotografie la Centrul Cultural Francez – Iasi

Joi, 24 Februarie la ora 18:00, va avea loc vernisajul expoziţiei de fotografie photograph.adj – fotograf.adj.
Expun: Laura Aparaschivei, Mihai Apostu, Iasmina Calinciuc, Alexandra Corneanu, Gabriela Însurăţelu, Alex Gheorghiţă, Cosmin Grădinaru, Alex Maxim, Vladimir Negru, Mihai Nistor şi Octavian Tudose.
Curatori: Lavinia German şi Cătălin Gheorghe

O expoziţie de fotografie artistică a studenţilor de la Facultatea de Arte Plastice, Decorative şi Design din Iaşi, Direcţia de studiu Foto-Video-Procesarea imaginii pe calculator, realizată cu sprijinul Centrului Cultural Francez Iaşi şi Vector – studioul de practici şi dezbateri artistice, Iaşi.

Lucrările sunt prezentate într-o cheie de lectură modernistă, în care atitudinea e dispusă în structură, obiectivitatea e tratată ca limbaj, iar frumuseţea e supusă judecăţii de gust. Peisajele urbane, naraţiunile, portretele, obiectualităţile şi înscenările sunt abordate intuitiv sau cerebral, cu anxietate sau detaşare, cu umor sau cu seriozitate. Fotografia este văzută ca un mediu în care atenţia sau explorarea estetică oferă dramă sau lirism, mai curând decât certitudini şi convingeri.

Expoziţia va fi deschisă între 14 Februarie si 5 Martie 2011.

...

Fum în ne(an)t

Mai toată lumea știe că mai toate orașele, mai mari sau mai mici, au câte un semn distinctiv, un obiect, un monument, mai mare sau mai mic, reprezentativ, un simbol mai pe scurt, cu care se mândresc sau doar sunt obișnuite, dar care, în ochii celorlați mai ales, le dă culoare. Acum îmi vin aleator în minte podul Golden Gate în San Francisco, poarta Brandenburg în Berlin, Turnul Eiffel în Paris, (fostele) turnuri gemene în New York, Casa Alba în Washington, Casa Poporului în București, catedrala Sagrada Familia în Barcelona, domul în Milano, Colosseumul în Roma, Turnul Londrei în bineînțeles Londra, mica sirena în Copenhaga, statuia lui Iisus în Rio (de Janeiro), Biserica Neagra în Brașov, castelul Huniazilor în Hunedoara șigatacaamscrispreamulte.

Și astfel mă întreb, dulcele nostru târg al Ieșilor, după cum îl alintă vorba ceea veche care si-a pierdut de mult sensul dar tot mai e des invocată, ce astfel de “monument” reprezentativ are? Îmi amintesc că pe mai toate vederile cu Iașul pe care le-am văzut, Palatul Culturii era mai tot timpul prezent; asta o fi? Biserica Trei Ierarhi e destul de renumită deasemenea. Universitatea ar putea fi iarăși un răspuns...

Dar totuși,  dacă o să mă întrebe cineva ce e mai reprezentativ pentru mine acum în orașul capitală ( în vremile noastre se pare că doar culturală) al Moldovei, aș spune fără preget că turnurile industriale din imaginea de mai sus și fumul lor. Fumul monoton, constant aproape obsedant pentru cineva (ca mine) care îl vede pe fereastră zi și noapte, seară și dimineață... Fum ce survolează ca o amantă trecută de care vrei să scapi, dar nu prea poți, vechiul târg din burta căruia crește în ultimii ani un mândru Palas. Uneori se vede, rarefiat, până spre Piața Unirii; dincolo de unde poate fi urmărit cu privirea ajunge însă mult mai departe.
Așadar, semnul distinctiv al Iașului, o să-mi fie multă vreme de-acum încolo această imagine.

Așa, ca imagine, fotografică sau nu, arată destul de bine. Deși mă interesează și asta, pe mine mai mult ca imagine chimică mă atrage...cenușă, oxid - monoxid sau dioxid ? - de carbon, funingine, hidrocarburi, gaze, bioxid de sulf, vapori ... toate aducându-și tacit, lent și sigur aportul la îmbunătățirea stării noastre (și alor noștri) de sănătate, cu fiecare respirație, adâncă sau nu, pe care o luăm, în casă sau pe stradă, când suntem treji sau când dormim, când suntem veseli sau triști...

PS:

"Peste tot atârna greu
Teama de sinceritate...

Deasupra florilor noastre

ciuperca cheama a pustiu,
Din cer cad pasari albastre

si totusi nu-i prea târziu.

Ploaia care va veni
Le va potopi pe toate.
Sa-ncercam sa facem noi
Un oras fara pacate."

...

Prietenului meu, poetul...

Nu, nu poetului în general, ca reprezentant al unei categorii, ci  poetului Cătălin Mihai Ștefan, prietenul meu de ceva vremi; de-aproape un deceniu,  dacă stau bine să mă (mă de la mă corectează el când reflexez verbul a gândi) gândesc. Mă opresc totuși din gândit, pentru că îmi dau seama că îmbătrânesc – e clar, din moment ce au trecut aproape zece ani de la primele zile în care eram student cu acte în regula...
După cum insinuam, îi dedic fotografia, melodia ( m-a stresat în - prea mult de - nenumărate rânduri cu Dave Gahan, pronunțat "Ga'an" cum ținea neapărat să știe toată lumea, și depeche mode-ul lui) și aceste rânduri prietenului meu, membru de vază al CPN(D) - Cercului Poeților Necunoscuți (Deocamdată). Încă nu se știe reprezentant al asociației mai sus acronimate, dat fiind că abia am inventat-o, dar o să-l informez cât de curând posibil.
De el mă leagă multe amintiri, bune și rele, vesele sau triste, vii ori uitate. Și privind fotografia mea de mai sus, mi-am amintit poezia lui de mai jos; cel puțin în imaginația mea, cele două se leagă destul de bine...
Așadar, din primul lui volum de poezii, reproduc mai jos, o parte din chiar poezia care deschide cartea, poezie ce poartă titlul “Viteza luminii măsurată cu oglinda”.
 Sper, printre altele, să nu se supere pe mine pentru cele de mai sus, ori de mai jos; ca orice fire mai artistică, are de multe ori toane...

“A te privi în oglindă

înseamnă să nu mai ştii

decât trupul tău cel imediat,

înseamnă a vedea şi mai bine

unde nu mai eşti, când începi,

e ca şi cum ţi-ai adânci conturul,

îngrozit de spirit

c-un deget încâlcit în jurul tău.

Înseamnă a te repeta în tine

într-o călătorire, într-o groapă

dinspre ochiul revărsat înăuntru -

nu mai eşti tu prin alţii iubindu-i cu privirea;

înseamnă să fii supt în tine

ca un tunel care intră nepermis

în el însuşi şi iese tot în el.

E ca o liniştire spre implozie.

Era mai bine să nu fi existat oglinzi –

ai fi tremurat mult în jurul tău

până ai fi ajuns cu picioarele în ceilalţi

şi apoi te-ai fi mutat liniştit în altă lume. “

...

"Trafic cu imagini furate din grădina raiului"

“E adevărat că poeții

pot face transplant de suflete?

E adevărat, am spus eu,

poezia e luxul săracilor;

pentru că orice om

își poate permite un răsarit de lună,

o furtună de stele,

sub ploaia de vară… sărăcia e amanta.

Dumnezeu face toate lucrurile frumoase,

Poeții vin

doar

și pun hoțește semnătura;

mai mult,

fac trafic cu imagini furate din grădinile raiului

pe care

când le ating se transformă în pulberi de cuvinte…“

...

Bobo, babuinul porno

 

   La început a fost... nu, nu cuvântul, aia e altă poveste. La început a fost plugaru. Alina plugaru.

I s-a spus “regina porno”. De fapt și-a spus.

   Porno, a fost, regină... cam ca-n provebul cu țara orbilor și chiorul rege. Dar noi trăim într-o lume tabloidizată în care mai toate rațele sunt spoite boite vopsite apoi prezentate nouă de antenele, acasele și kanalele sufrageriei noastre drept niște mirifice lebede, de un alb dezimaculat doar de rahatul în care se scaldă zi de zi și mai ales noapte de noapte.

   Dar să nu deviem de la subiect. Așadar, după regină, au apărut pe rând și celelalte personaje ale poveștii și de poveste. Care poveste? Povestea porno, bineînțeles. Nu, nu cea a maestrului nerecunoscut și în consecință neîncoronat al genului,  Nică a lui Ștefan a Petrii, zis și Ion Creangă (dacă nu-l știți de pe facebook, sigur vi-l amintiți de prin clasele primare), ci a mass-mediei (noastre, era să zic) lor cea de toate zilele.

Care personaje? Păi, piticul porno, eleva porno, judecătoarea porno, senatoarea (sau ăla era senator?) porno, călugărul porno, profesoara porno, pensionara porno, cântăreața porno, antrenorul -ați ghicit- porno (de ultimii trei recunosc că am aflat doar de curând cu ajutorul neprețuit al googlelui, “documentându-mă” pentru rândurile printre care tocmai vă aflați ); asta ca să nu mai vorbim de deja "celebrii" dar (mai mult sau mai puțin) involuntarii actori de filmulețe porno ca Iri, Nikita, blondalubote, Iurie Darie șamd(oamne iartă-i că nu știu ce fac).

   Vorba din melodia ăluia (de la fosta la familia care face reclame la orange (sau vodafone ?) în care pretinde că-și ia doar telefoane ieftine de la ofertă și i se spune Puiu în loc de Puya): toată lumea-i porno.

   În consecință, propunerea zilei vine de la Zoo. Adică de pe unde ar trebui să-și cam petreacă ce le-a mai rămas din eternitate mai toate personajele enumerate mai sus. Îl cheamă Bobo (mi-a spus îngijitorul care mi-a luat banii de bilet fără să mi-l dea - biletul adică), și după cum se poate observa cu ochiul liber (sau eventual cu ochelari) e cât se poate de porno.

   Ar fi și mai porno, dar deocamdată n-are cu cine; dar cu puțin ajutor din partea impresarului alinei de la începutul poveștii noastre, sunt convins că ar putea ajunge departe.

   Ar putea ajunge chiar și acasă. Nu, nu acasă unde și-ar dori el, în savana sau jungla care e de fapt, ca să nu mai vorbim de drept, mediul lui natural; mediu din care a fost luat ca sa fie pus într-o cușcă la care să ne zgâim noi ca să ne satisfacem curiozități de duminică, după ce am plătit 5 lei. Acasă... acasă unde e iubirea; acasă unde e prodigiosul actor cabral și unde e și arătarea aia ineptă, sinistră și curcubitaceu colorată ce spunea des în puii mei, până să-i transforme bendeac vorba în titlu de emisiune. Mă apucă și rușinea - parcă știu prea multe din mediul și media asta ca să fiu critic la adresa ei...

   Așadar, ca să revenim și să încheiem cum am început, respectiv cu titlul:  Bobo, babuinul porno.
 

PS:

"Ne-am săturat de palavre, 

de cărți și filme de șoc,
Cu vampe, regi și cadavre, 

cu stele de iarmaroc."

...

...

"Ce trist amor

Să vrai,

Să stai,

Cu cei ce mor.

Si ce avânt

Să treci,

Pe veci,

Într-un mormânt.

Ce fără rost

Trăind,

Gândind,

De n-ai fi fost.

Si ce cuvânt...

Mister,

În cer,

Si pe pământ."

...

...

( Mici fragmente din realitatea nemediată )

- “Aceala cari mi-o promis cî mă omoarî, i-am mâncat azi coliva, așa cî sî-mi” ( urmează, cum bine vă închipuiți o înjurătura descriptiv – analitică la adresa defunctului, pe care regulile bunei cuviințe spun că n-ar trebui reprodusă aici, așa că rămâne la latitudinea imaginației fiecăruia ).

Așa de tare îmi "place" filosofia proaspătului participant la funeraliile dușmanului său de altă dată, încât îi scriu unui amic un semeseu cu replica mai sus citată.

Îmi termin berea, fără alcool, cu oarecare teama, și-mi mut așteptarea în altă parte; individul, aflat la masa vecină, emană agresivitate prin toți porii, așa că mă gândesc, precaut (după ce-mi aruncă și vre-o două priviri duioase când observă că par interesat de discuția lui) că oricine poate avea de suferit prin simpla vină a proximității.

...

Răstigni-m-aș...

"Ţipă sufletul în mine

După mâna ta prelungă.

 Doamne, Doamne, nu mai vine

Timpul să-ţi întind pe-o dungă

De pat tare trupul moale?

 Să-ţi desfac veşmântul dulce?

Cureluşa la sandale?

 Răstigni-m-aş pe o cruce

Caldă de femeie tristă,

 Bate-mi-aş în palme cuie

Laice de ametistă

 Amăruie, amăruie,

 Şi lăsa-mi-aş în ruşine

Gândul coapsele să-ţi ungă...

 Ţipă sufletul în mine

După mâna ta prelungă."

Probabil textul cel mai aproape de inima mea din operele de tot felul ale "cerșetorului de cafea" Emil Brumaru, care sper să nu se supere că mi-am permis să-i reproduc mai sus poezia (numită "Scrisoare").