Noi, cei care trăim în ţări culturale cu o populaţie densă ori în mari oraşe, nici nu mai ştim cît de mult ne lipseşte o dragoste umană generală, caldă, izvorîtă din inimă. Trebuie să cazi neinvitat pe cap unor oameni dintr-o ţară slab populată, în care kilometric întregi de străzi proaste separă vecinii între ei, pentru a-ţi da seama cît de ospitalier şi iubitor de oameni e omul atunci cînd capacitatea sa de a stabili contacte sociale nu este în mod permanent suprasolicitată.
Cu siguranţă că aglomerarea unor mase umane în marile oraşe moderne este în mare măsu ră vinovată de incapacitatea noastră de a mai percepe chipul aproapelui nostru în fantasmagoria chipurilor mereu schimbătoare ce se tot suprapun şi estompează. Dragostea faţă de aproapele nostru e într-atît de diluată de mulţimea celor ce ne sînt apropiaţi, prea apropiaţi, încît urmele ei abia dacă se mai zăresc. Cei care mai sînt în stare să nutrească sentimente adevărate şi calde pentru semeni trebuie să se concentreze asupra unui număr redus de prieteni, deoarece noi nu sîntem structural capabili să-i iubim pe toţi oamenii, oricît ar fi de întemeiată şi de etică cerinţa de a o face.
E nevoie, aşadar, de o selecţie, altfel spus, trebuie să „îi ţinem la distanţă" din punct de vedere sentimental pe mulţi oameni care de fapt ar fi pe deplin demni de prietenia noastră. „Not to get emotionally involved", iată una dintre principalele griji ale multor orăşeni. Această atitudine, pe care nici unul dintre noi nu o poate evita complet, pune în evidenţă o sumbră nuanţă de neomenie.
Dacă această ecranare împotriva contactelor umane continuă, ea va duce, alături de fenomenele de plafonare a simţurilor, la acele manifestări cumplite de indiferenţă despre care ziarele relatează în fiecare zi.
Cu cît avansează la oameni procesul contopirii cu gloata, cu atît mai stringent se vede pus fiecare individ în parte în faţa necesităţii de a nu se implica emoţional, astfel încît în zilele noastre e posibil ca tocmai în cele mai mari metropole să se petreacă tîlhării, crime şi violuri ziua în amiaza mare şi pe străzi circulate, fără ca vreun „trecător" să intervină.
Konrad Lorenz
în
Cele opt păcate capitale ale omenirii civilizate
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu