...

 cu sufletul la gură,
cu ochii pe ceas,
în grabă,
în mare grabă,
mi-am înghesuit anii
într-un sac de umăr,
de-a valma,
şi-am ieşit în goană
după un taxi.
la gară,
am de prins un tren,
am zis.
ultimul tren,
pe care-l credeam al meu,
numai al meu,
se-ndepărta deja de la peron.
am aruncat bagaj
şi tot ce aveam pe mine,
pentru a mă agăţa de ultimul vagon,
care alerga înaintea mea,
din ce în ce mai repede.
am intrat în panică,
mi-a fulgerat prin minte teoria
cu gara si trenurile ce trec prin ea;
nu puteam,
nu aveam voie,
nu-mi era permis
să ratez o astfel de ocazie.
şi totuşi,
pierdeam văzând cu ochii,
pierdeam orice speranţă,
chiar şi pe-aceea de-a mă mai opri,
când,
deodată,
uşa s-a deschis
şi cineva
necunoscut,
mi-a întins ceva de-ajutor,
o coasă,
de care m-am agăţat
cu amândouă mâinile,
rămânându-i recunoscător pe viaţă.

PS: Si tot mai vinovate pasari

       Dau esafoadelor ocol...