...

...

"sunt eu deja

e prea târziu

acum 

eu altul ca să fiu"

...

"- Viața e grea...

 - În comparație cu ce ?"

Me, myself, I and my shadow

Tentativă ratată de notă de jurnal codată.
Îmi arunc ochii peste calendar (îi iau înapoi însă, căci mai am nevoie de ei) și realizez că am ajuns la a șaptea zi. A anului. 2010 e deja în istorie... și din ce mai puțin în memorie. Și realizez că, de când a început anu asta, n-am făcut nici o fotografie; nici măcar prea multe poze. În schimb am trăit. Intens. Astea două elemente mă nedumiresc...și se naște o întrebare, sau poate o concluzie...

...

Paul Klee : 

"Arta devine cu atât mai abstractă, cu cât lumea devine mai ticăloasă".

...

Decembre, cu patru zile întârziere

Și mână fotoliul spre sobă
La foc să ascult vijelia
Sau zilele mele totuna
Aș vrea... să le-nvăț simfonia.

Poftim cultură

 

( Mici fragmente din realitatea nemediată )

Eu, la volan. El, în dreapta.

Autostopist. Are un chip de om blajin... sau de obsedat; de ins respins de câteva ori la examenul de la teologie sau de semidoct cu o părere foarte bună despre propria persoană. Barba lui mă nehotărăște.

Eu, fără chef de vorbă; el, cu.

La radio, Radio Cultural. Una din cele două-trei variante tolerabile auricular pe care le am când conduc.
E oră fixă, așa că o tanti prezintă știrile culturale și, culmea, se vorbește despre cultură.

Pe cale de consecință logică, din dreapta mea, posibilul teolog aspirant mă lovește voinicește cu întrebarea:

- Auzi, cultură…la ce a folosit vreodată și cultura asta ?
Pentru o perioadă nedefinită de timp, creierul meu și-a luat o pauză. Omul a vorbit cu convingere; o convingere cimentată muncitorește în propria-i conștiință. Din fericire, pauza fu suficient de lungă încât să nu mai trebuiască să-i răspund; ajunsesem prin locurile lui de baștină.

Răsuflu ușurat, demarez și dau volumul mai tare.

Din boxe se aud, acum doar pentru mine, Scorpions. Vântul asta al schimbării... parcă nu bate destul de tare...

...

Dihotomie

( Mici fragmente din realitatea nemediată )

N-am înțeles niciodată expresia "a da calul la apă". Taică-miu o folosea des; cam de câte ori îl trecea și era cu companie. Sensul ei natural, concret, mecanic imi scăpa însă. De fapt, după ce-am absolvit diverse instituții de învățământ inferior și superior,  încă îmi scapă. Iar domnul din oglinda mea retrovizoare, și mai ales martorul lui sur, mi-au complicat și mai mult procesul cognitiv.
PS:
Dex online: a da calu’ la apa expr. (argou) - a urina.