Poftim cultură

 

( Mici fragmente din realitatea nemediată )

Eu, la volan. El, în dreapta.

Autostopist. Are un chip de om blajin... sau de obsedat; de ins respins de câteva ori la examenul de la teologie sau de semidoct cu o părere foarte bună despre propria persoană. Barba lui mă nehotărăște.

Eu, fără chef de vorbă; el, cu.

La radio, Radio Cultural. Una din cele două-trei variante tolerabile auricular pe care le am când conduc.
E oră fixă, așa că o tanti prezintă știrile culturale și, culmea, se vorbește despre cultură.

Pe cale de consecință logică, din dreapta mea, posibilul teolog aspirant mă lovește voinicește cu întrebarea:

- Auzi, cultură…la ce a folosit vreodată și cultura asta ?
Pentru o perioadă nedefinită de timp, creierul meu și-a luat o pauză. Omul a vorbit cu convingere; o convingere cimentată muncitorește în propria-i conștiință. Din fericire, pauza fu suficient de lungă încât să nu mai trebuiască să-i răspund; ajunsesem prin locurile lui de baștină.

Răsuflu ușurat, demarez și dau volumul mai tare.

Din boxe se aud, acum doar pentru mine, Scorpions. Vântul asta al schimbării... parcă nu bate destul de tare...