...

Umoruri

" - Mitică... şi mai cum?
- E destul atâta: Mitică.
 ...de vreme ce şi dumneata îl cunoşti tot aşa de bine ca şi mine. Fireşte că trebuie să-l cunoaştem: îl întâlnim atât de des - în prăvălii, pe stradă, pe jos, în tramvai, în tramcar, pe bicicletă, în vagon, în restaurant, la Gambrinus - în fine pretutindeni.
El nu e nici tânăr, nici bătrân, nici frumos, nici urât, nici prea-prea, nici foarte-foarte; e un băiat potrivit în toate; dar ceea ce-l distinge, ceea ce-l face să aibă un caracter marcat este spiritul lui original şi inventiv.
Mitică este omul care pentru fiecare ocaziune a vieţii găseşte un cuvânt de spirit la moment.
Mitică are o magazie, un arsenal, o comoară de vorbe, de întrebări, de răspunsuri, cari fac deliciile celor ce au fericirea să-l cunoască.
Mai cu seamă pe provinciali, îi epatează cu verva lui scânteietoare.
Exemple:

Când merge să se-mprumute cu bani:
- Unde ai plecat, Mitică?
- La vânătoare de lei.

- Birjar! slobod? întreabă amicul nostru.
- Da, conaşule!...
- Atunci, du-te-acasă.

Un prieten ghindoc se-ntinde să-şi ia pălăria dintr-un cuier prea nalt. Mitică îi strigă:
- Pune o coală de hârtie sub picioare!

Când n-are tutun, îţi cere "o ţigară... suvenir".

La restaurant:
- Iaurt ai? întreabă el.
- Este...
- Dă-mi vreo câţiva centimetri.

Când pleacă pe jos, te invită:
- Hai, că te iau în dreapta.

- Ai parale, Mitică?
- Nu umblu cu metal; mi-e frică de trăznet.

Te doare măseaua. Ce doctorie îţi recomandă Mitică?
- Rădăcină de cleşte.

Ai cerut o bere şi o laşi să-i treacă puţin spuma; Mitică zice:
- Bea-ţi berea, că se răceşte.

La Gambrinus:
Mitică, la plecare, către băiatul care a servit:
- Băiete, mi se pare că mi-a picat o băncuţă; vezi, dacă o găseşti mi-o dai înapoi deseară; dacă nu, ia-o tu bacşiş.

Ţi-ai cumpărat o blană nouă. Te întâlneşti cu Mitică. În loc de "s-o porţi sănătos!" îţi zice:
- Bravos! blană ai; acuma, junghi îţi mai trebuie!

Al dracului Mitică! "

11

 

Îi mulțumesc domnului Paler, Octavian Paler, pentru următorul fragment pe care l-a scris și eu am avut norocul să-l citesc de curând :
"- Ce te surprinde cel mai mult la oameni?
Dumnezeu mi-a răspuns:
- Faptul că se plictisesc de copilărie, se grăbesc să crească... iar apoi tânjesc iar sa fie copii; că își pierd sănătatea pentru a face bani... iar apoi își pierd banii pentru a-și recăpăta sănătatea. Faptul că se gândesc cu teamă la viitor... și uita prezentul, iar astfel nu trăiesc nici prezentul nici viitorul; că trăiesc ca și cum nu ar muri niciodată și mor ca și cum nu ar fi trăit."

...

Minuturi

 

"Cad grăbite pe aleea
Parcului cu flori albastre
Frunze moarte, vorba ceea,
Ca iluziile noastre.

Prin lumina estompată
De mătasa unui nor,
Visătoare trece-o fată
C-un plutonier-major.

Rumen de timiditate
El se uită-n jos posac.
Ea striveşte foi uscate
Sub pantofii mici de lac.

Şi-ntr-o fină discordanţă
Cu priveliştea sonoră,
Merg aşa, cam la distanţă,
El major şi ea... minoră."

...

Neinspirație

 

Vreau sa scriu ceva. Ceva frumos despre prezențele feminine din viețile noastre. De ce anume, nu prea știu. Sau știu dar nu vreau să recunosc. Mă pun în fața foii albe simulate impecabil de monitorul de 17 inch și dau să încep. Dar ceva nu merge. Și îmi aduc fericit aminte, că a făcut-o Dan, mai bine, aici. Și răsuflu ușurat. Asta până data viitoare, când va trebui s-o duc eu la capăt. Așadar, aici.

...

"II"

Eu.

Ea.

Eu si ea.

Ea si eu.

Eu, cu ea.

Ea, fără mine.

Eu, fără ea.

Ea, cu mine.

Eu fără mine.

Ea fără ea.

Noi.

Ea fără ea. 

Eu fără mine.

Ea, cu mine.

Eu, fără ea.

Ea, fără mine.

Eu, cu ea.

Ea și eu.

Eu și ea.

Ea. 

Eu. 

Integrame

 

( Mici fragmente din realitatea nemediată )

Aștept. Ceva. Undeva; într-un loc public prin oraș carevasăzică.

De mine se apropie un domn. Bine (domnul adică). De mâna lui, un copil.

Când ajunge prin dreptul meu, o persoană de sex feminin și etnie r(r)omă se dă la el. Că să-ți ghicesc, că ce copil frumos aveți, că dă-mi un ban. Dintr-astea. Toate, bineînțeles, într-o limbă română care lasă de dorit.

El nu stă mult pe gânduri:

- Du-te mă de-aicea, nu vezi că ești anagramată?

Înfustata doamnă, descumpănită (de cuvântul ce i se pare o înjurătură dubioasă probabil), se lasă păgubașă.

Încrezutul domn își grăbește copilul, satisfăcut că i-a zis-o... țigăncii împuțite era să scriu, amintindu-mi de zisa de acum câțiva ani a domnului președinte (al tuturor românilor).

Și eu, rămas așteptând, mă-ntreb, din lipsă de altceva mai bun de făcut, ce e mai rău... un agramat - precum doamna de etnie rromă - care nu știe, n-a știut (și nu e interesat de) ce e ăla un agramat, sau un agramat -precum domnul bine - care crede și e convins că un agramat e aceeași treabă cu un (sic) anagramat ?