Vineri a avut loc un cutremur în Japonia. Cel mai des în titlurile mass mediei referitoare la el, se folosește cuvântul devastator. 8.9 grade pe scara Richter, cel mai grav din ultimii 140 ani. Pentru cine nu știe, au murit peste 10.000 de oameni , peste o jumătate de milion de oameni evacuați, case clădiri drumuri mașini distruse, imagini de sfârșitul lumii. Chestii dintr-astea. A doua zi observ că, pe Yahoo, la capitolul "trending now" (adică cele mai căutate cuvinte pe motorul de internet în ziua respectivă), "earthquake japan" era in top. Pe locul 10 ca să fim mai exacți. Orice persoană zdravănă la cap se întreabă (cred eu) care or fi celelalte nouă chestii de care lumea era - mult - mai interesată. Păi pe locul 1 era Jessica Biel, pe locul doi Lady Gaga și pe trei Kristen Stewart (pe asta n-o știam așa că am căutat-o și am aflat că e aia din Twilight). Cam atât am avut de spus.
Despre asta. Dar mi-am amintit și de altceva, asemănător deși mult mai contrastant, din istoria recentă. În 1994, în Rwanda, a avut loc un masacru. Nu vă chinuiți prea tare dacă nu știați, erați prea mici atunci și oricum nu erau inventate știrile de la ora cinci. Niște rwandezi (hutu) au hotărât că alți rwandezi (tutsi) ar trebui să moară, că sunt răi și ei buni. Așadar, în câteva zile au murit, marea majoritate tăiați cu macete, un milion ( 1.000. 000 ) de oameni în timp ce ONU, organizația responsabilă în astfel de cazuri și prezentă cu ceva efective în Rwanda nu a făcut absolut nimic (detalii în mai multe părți ale netului; s-au făcut și câteva filme documentare dar și artistice, cel mai cunoscut fiind Hotel Rwanda). În mass media vremii au ajuns și câteva știri despre "tulburările" din țara africană; dar marea știre a acelor zile, cea mai circulată și de succes, mult mai răspândită decât tragedia oribilă a atâtor oameni, au fost sânii Pamelei Anderson; își pusese silicoane, a doua sau a treia oară, nu mai știu sigur, arătau de senzație, și le arăta lumii într-o revista glossy. Acum chiar că doar atât am avut de spus.
