" - Mitică... şi mai cum?
- E destul atâta: Mitică.
...de vreme ce şi dumneata îl cunoşti tot aşa de bine ca şi mine. Fireşte că trebuie să-l cunoaştem: îl întâlnim atât de des - în prăvălii, pe stradă, pe jos, în tramvai, în tramcar, pe bicicletă, în vagon, în restaurant, la Gambrinus - în fine pretutindeni.
El nu e nici tânăr, nici bătrân, nici frumos, nici urât, nici prea-prea, nici foarte-foarte; e un băiat potrivit în toate; dar ceea ce-l distinge, ceea ce-l face să aibă un caracter marcat este spiritul lui original şi inventiv.
Mitică este omul care pentru fiecare ocaziune a vieţii găseşte un cuvânt de spirit la moment.
Mitică are o magazie, un arsenal, o comoară de vorbe, de întrebări, de răspunsuri, cari fac deliciile celor ce au fericirea să-l cunoască.
Mai cu seamă pe provinciali, îi epatează cu verva lui scânteietoare.
Exemple:
Când merge să se-mprumute cu bani:
- Unde ai plecat, Mitică?
- La vânătoare de lei.
- Birjar! slobod? întreabă amicul nostru.
- Da, conaşule!...
- Atunci, du-te-acasă.
Un prieten ghindoc se-ntinde să-şi ia pălăria dintr-un cuier prea nalt. Mitică îi strigă:
- Pune o coală de hârtie sub picioare!
Când n-are tutun, îţi cere "o ţigară... suvenir".
La restaurant:
- Iaurt ai? întreabă el.
- Este...
- Dă-mi vreo câţiva centimetri.
Când pleacă pe jos, te invită:
- Hai, că te iau în dreapta.
- Ai parale, Mitică?
- Nu umblu cu metal; mi-e frică de trăznet.
Te doare măseaua. Ce doctorie îţi recomandă Mitică?
- Rădăcină de cleşte.
Ai cerut o bere şi o laşi să-i treacă puţin spuma; Mitică zice:
- Bea-ţi berea, că se răceşte.
La Gambrinus:
Mitică, la plecare, către băiatul care a servit:
- Băiete, mi se pare că mi-a picat o băncuţă; vezi, dacă o găseşti mi-o dai înapoi deseară; dacă nu, ia-o tu bacşiş.
Ţi-ai cumpărat o blană nouă. Te întâlneşti cu Mitică. În loc de "s-o porţi sănătos!" îţi zice:
- Bravos! blană ai; acuma, junghi îţi mai trebuie!
Al dracului Mitică! "
