...

"Adusă la marea judecată

Care se termină prin trimiterea pe pământ,

Eu, găsită nevinovată,

Am primit dreptul

Să mă aleg pe mine."

...

Flaw

   Lumea crede că viața și moartea au venit împreună pe lumea aceasta, o pereche dialectică ale cărei elemente depind în totalitate unul de celălat; dacă spui viață, spui în mod automat și moarte. Și invers. În ziua în care pe pământ și-a făcut apariția viața, a venit în urma ei și moartea.
   Dar, aceasta este o ipoteză cât se poate de greșită.
   Timp de milioane de ani, miliarde de creaturi au trăit fără a cunoaște gustul morții. Ființele monocelulare nu au murit: s-au divizat neîntrerupt, una devenind două, două devenind patru, iar patru opt. Moartea nu exista. Abia în epoca noastră, după ce a apărut pe neașteptate o nouă formă de reproducere, și anume cea sexuată - deci sexul - au apărut și bătrânețea și moartea.
    Reiese astfel că nu viața și moartea au venit pe lume împreună, indisolubil legate una de cealaltă, ci mai degrabă sexul și moartea.  Și pentru că moartea a venit mult mai târziu, multe ere după momentul apariției vieții, nu ne este oare îngăduit să sperăm că va dispărea în același mod, fără a lua cu ea și viața ? Pentru asta nu ne rămâne altceva de făcut decât să găsim o modalitate de a neutraliza sexul ... și astfel, de a ne alunga chinurile și nevoia de a muri.

                                                           Amos Oz 

                                               în

                                                                                        Rime despre viață și moarte

...

...

"Dilema voicaniană":
"Metafizica la un capăt al spectrului și o parte gingașă a anatomiei feminine la celălalt".

Lost in my religion

 

( Mici fragmente din realitatea nemediată )

- Ascultați Radio Trinitas, logosul absolut, transmite de la mănăstirea Golia…

Trec câteva secunde și se aude din nou:

- Ascultați Radio Trinitas, logosul absolut, transmite de la mănăstirea Golia…

După puțin timp, aceeași frază:

- Ascultați Radio Trinitas, logosul absolut, transmite de la mănăstirea Golia…

Din nou trece ceva vreme și...

Ar putea fi un minut de publicitate la teveu sau radio; sau ar putea fi o mașină cu portavoce care trece printre blocurile cartierelor nerezidențiale ale orașului; sau ar putea fi preotul satului, făcându-și datoria față de mai-marii Bor-ului pe ulițele rurale; sau ar putea fi vocea arhanghelului Mihail (sau Gavril?) venind de după niște nori groși de furtună; sau…

Dar nu e decât o femeie oarecare. Stă după un geam, cu gratii, la etajul doi al unei clădiri ce pare din altă epocă. N-o bagă nimeni în seamă; dat fiind că spune asta de cel puțin jumătate de oră, e oarecum normal. Eu par singurul interesat. Nu pare deranjată de asta; ea își îndeplinește cu meticulozitate datoria. Mi se spune că în fiecare zi; orele variază, nu se știe exact în funcție de ce, dar are cu siguranță un tipar.

Aș vrea să o întreb câte ceva. Ca de exemplu ce înseamnă logos. Nu pare genul intelectual; pun pariu că nu știe. Surpriză – a știut (da, am întrebat-o). O mai întreb de unde știe toate astea.

 Îmi răspunde, în șoaptă:

- De la dumnezeu…

Mă trece un fel de fior; nu pentru că o cred, ci pentru că pare convinsă. Mai vreau să o întreb... dar nu mai apuc. Mă întrerupe amicul pe care am venit să-l vizitez:

- Las-o mă, că e nebună...

Tocmai acum când puteam și eu afla răspunsuri la întrebări demult nepuse...

Ce-i cu mine, am ajuns să vorbesc cu nebunii ! ( nu mi-o spun eu ci  - paradoxal - mi-o spune amicul, și el internat în același spital de psihiatrie).

 Și în timp ce ies pe poarta instituției cu mulți nervi, îmi aduc aminte de ce am auzit mai de mult la cineva: “Dacă vorbești cu dumnezeu, ești religios; dacă dumnezeu vorbește cu tine, ești psihotic”. 

Doctorii cu siguranță cred asta.

Mă gândesc că și însutanații reprezentanți ai preasfintei noastre biserici ortodoxe trebuie să gândească la fel. 
Altfel nu se explică de ce nu au luat femeia care vorbește cu dumnezeu și acesta îi răspunde, și n-au pus-o într-o vitrină la mitropolie, ca subiect de preacuvios pelerinaj. 

...

Dar din păcate, toate se învaţă doar cu timpul...

După un anumit timp,
omul învaţă să perceapă diferenţa subtilă

între a susţine o mână

şi a înlănţui un suflet,
şi învaţă că amorul nu înseamnă a te culca cu cineva
şi că a avea pe cineva alături

nu e sinonim cu starea de siguranţă,
şi aşa,

omul începe să înveţe...
că săruturile nu sunt contracte
şi cadourile nu sunt promisiuni,
şi aşa omul începe să-şi accepte căderile cu capul sus şi ochii larg deschişi,
şi învaţă să-şi construiască toate drumurile
bazate în astăzi şi acum, pentru că terenul lui mâine
este prea nesigur pentru a face planuri ...
şi viitorul are mai mereu o mulţime de variante care se opresc însă la jumătatea drumului.

Şi după un timp, omul învaţă că dacă e prea mult,
până şi căldura cea dătătoare de viaţă a soarelui, arde şi calcinează.
Aşa că începe să-şi planteze propria grădină
şi-şi împodobeşte propriul suflet,
în loc să mai aştepte ca altcineva să-i aducă flori,
şi învaţă că într-adevăr poate suporta,
că într-adevăr are forţă,
că într-adevăr e valoros,
şi omul învaţă şi învaţă ...
şi cu fiecare zi învaţă.

Cu timpul înveţi că a sta alături de
cineva pentru că îţi oferă un viitor bun,
înseamnă că mai devreme sau mai târziu vei vrea să te întorci la trecut.
Îţi dai seama cu timpul că dacă eşti alături de această persoană doar pentru a-ţi întovărăşi singurătatea,
în mod inexorabil vei ajunge să nu mai vrei să o vezi.

Ajungi cu timpul să înţelegi că adevăraţii prieteni sunt număraţi, şi că cel care nu luptă pentru ei,
mai devreme sau mai târziu se va vedea înconjurat doar

de false prietenii.

Cu timpul înveţi că a scuza e ceva ce poate face oricine, dar că a ierta, asta doar

sufletele cu  adevărat mari o pot face.

Cu timpul îţi dai seama că deşi poţi fi fericit

cu prietenii tăi, într-o bună zi vei plânge
după cei pe care i-ai lăsat să plece.

Cu timpul îţi dai seama că fiecare experienţă

trăită alături de fiecare fiinţă, nu se va mai

repeta niciodată.

Cu timpul înveţi că grăbind sau forţând lucrurile

să se petreacă, asta va determina că în final,
ele nu vor mai fi aşa cum sperai.

Cu timpul îţi dai seama că în realitate,
cel mai bun nu era viitorul,
ci momentul pe care-l trăiai exact în acel moment.

Cu timpul vei vedea că deşi te simţi fericit

cu cei care-ţi sunt împrejur,
îţi vor lipsi teribil cei care mai ieri erau cu tine
şi acum s-au dus şi nu mai sunt...

Cu timpul vei învăţa că încercând să ierţi sau să
ceri iertare,
să spui că iubeşti, să spui că ţi-e dor,
să spui că ai nevoie,
să spui că vrei să fii prieten,
dinaintea unui mormânt,
nu mai are nici un sens.

Dar din păcate,
toate se învaţă doar cu timpul...

                                                               În timp înveți
                                                                       Jorge Luis Borges

...

Că suntem grăbiți și cinici și inculți și goi...

Cea mai buna spusă pe care am auzit-o în ultimii timpi.
Elocință, mesaj, simetrie.
Îi aparține, mi-au spus ghilimelele, lui John Mason.
Nu știu cine e dar sunt sigur ca e;
dacă n-ar fi fost, n-ar fi spus-o :
" You were born an original. Don't die a copy".

PS:

Râdeți, râdeți, râdeți, cu pământ cu tot
Până când vă mai suportă ultimul Charlot.
Nu de el când râdeți, râdeți, râdeți voi de voi,
Că sunteți grăbiți și cinici și inculți și goi.
Charlie Chaplin calcă-n dodii cu pantofi strâmbați,
Hohotiți dar n-aveți știre, voi ce strâmb călcați.