...

Am scris odată, când aveam vreo 18 ani o poezie.
Uitandu-mă pe fereastră - eram trist- vedeam vizavi de mine o cârciumă, care avea un horn, din care horn  ieşea un nor gros de fum. Şi pe norul ăsta de fum un felinar din stradă proiecta umbra unui copac care era ceva mai în spate.
Ei bine, umbra proiectată pe fum mi s-a părut că este cel mai diafan, cel mai efemer lucru posibil... o umbra pe fum. Şi acum, gândindu-mă, îmi vine să cred că, dacă numai asta rămâne dintr-un om, o umbră proiectată pe o perdea de fum şi tot e un lucru extraordinar…
Alexandru Tocilescu